Executarea silită reprezintă procedeul prin care vă puteți realiza efectiv drepturile statornicite printr-un titlu executoriu. În cazul în care debitorul nu respectă de bunăvoie obligația sa, stabilită în baza unei hotărâri judecătorești sau printr-un titlu executoriu, aceasta se duce la îndeplinire prin executarea silită.
Biroul Executorului Judecătoresc Trif Adrian-Cristian din Baia Mare vă oferă consultanță de specialitate, în materie de executare silită. Specialiștii din cadrul biroului oferă clienților noștri, acces rapid și comod la toate informațiile cu privire la stadiul dosarelor de executare. Accesul la aceste informații se poate realiza, atât direct prin prezentarea dumneavoastră la sediul biroului nostru, cât și indirect prin poștă, e-mail, telefon sau fax. Totodată, punem la dispoziția clienților noștri toate instrumentele necesare unei bune și eficiente desfășurări a procedurii de executare silită.